Tuesday, September 7, 2010

Profesorul dr. Garabet Kümbetlian

Profesor universitar Dr. de mecanică, teoria elasticităţii şi rezistenţa materialelor.

Update: un Om și un Profesor deosebit, Garabet Kümbetlian (11 martie 1936 - 2 ianuarie 2018)

Primul Director al Liceului Energetic Constanţa (1966-1972) si cadru didactic universitar (1972-2006) la Institutul de Marinǎ din Constanţa şi la Universitatea Maritimă din Constanţa.
Conduce doctorate în Inginerie Mecanicǎ (după 1999). A publicat 21 monografii, cărţi, tratate, cursuri universitare şi eseuri din domeniul Mecanicii Solidelor Deformabile şi Rezistenţei materialelor, două traduceri şi 120 articole stiintifice. A elaborat 27 de inovaţii (pentru care a fost premiat în 1987 şi 1989) şi a condus 29 de Grant-uri şi Contracte de Cercetare ştiinţificǎ.

Este citat în Who’s Who, Ed. Tehnicǎ Bucureşti, 1996, Catalogul Experţilor Bucureşti, 1997, Marquis "Who’s Who", (ed. 1999, 2001, 2008,2009), Barons Who’s Who, (2001), Primul dicţionar ilustrat Who’s Who al României (2003), The Contemporary Who’s Who (2002/2003) şi în alte volume ale unor Institute biografice din Anglia şi Statele Unite ale Americii.

Am o amintire foarte placuta despre domnul director Garabet KUMBETLIAN. Trebuie sa-i fiu recunoscator pentru faptul ca datorita dansului (am primit recomandare de la dansul) am publicat primul articol intr-o revista de specialitate: "Determinarea lungimii unei infasurari", Invatamintul profesional si tehnic, nr. 10/1971. Acum, imi amintesc ca ideile din acest articol (se folosea inductia matematica; suma lui Gauss) le-am cristalizat intr-o zi de practica la centrala electrica (transformatoare) de la Ovidiu (putin mai departe de Grupul Scolar din Ovidiu, langa Mamaia, azi Grupul Scolar "Ion Podaru"; revolutia din 1989 a "trecut" peste ea si azi nu mai exista).
A urmat primul articol in Gazeta Matematica in anul 1973: "Exemple de inele izomorfe", Gazeta Matematica, nr. 6/1973, pag. 325-330. A se vedea "2010 – Gazeta Matematică la 115 ani de apariţie" (wwww.unibuc.ro). In Top 100 (probleme si articole in GM) sunt pe locul 70 (www.descopera.ro). Venind vorba de probleme propuse in GM, trebuie sa spun ca din anul 1972 mi s-au publicat probleme in GM, multe dintre acestea au fost preluate in diverse culegeri de probleme de matematica. De asemenea, dupa anul 1980 am publicat in GM si probleme de informatica.

Despre LIE (Liceul Industrial Energetic Constanta )

Liceul Industrial Energetic” Constanta (LIE) a luat fiinta in 1966 aplicandu-se Legea nr. 2/1966 privind infiintarea, organizarea si functionarea liceelor de specialitate, alaturi de alte 5 licee cu profil energetic din tara: Cluj, Craiova, Bucuresti, Iasi, Campina. De la inceput liceul a avut dubla subordonare: Ministerul Energiei Electrice si Ministerul Invatamantului, primul director al liceului fiind dl. Garabet KUMBETLIAN care la acel moment era angajat al Intreprinderii „Electrocentrale” Constanta ca inginer.

In primii ani liceul a functionat in cladirea Liceului nr. 3 „Ovidius”. Din 1967 incepe constructia pentru actuala cladire a liceului, diriginte de santier fiind dl. Garabet KUMBETLIAN
". (sursa: http://ctenergetic.ro/istoric.html).
Imaginea alaturata reprezinta tabloul primei promotii "ELECTROENERGETICA 1972". Promotia mea a fost a II-a promotie in anul 1973. Eu am dat examen de admitere (am fost 5 pe un loc) la acest liceu in vara anului 1968. Examenul s-a desfasurat la Liceul "Ovidius" Constanta. In toamna anului 1968 am inceput clasa a IX-a in cladirea nou construita.


No comments: