Friday, July 14, 2017

Sfântul Mc. Gheorghe, purtătorul de biruință

Pe urmele istoriei și credinței, pelerin în țara sfântă. 

Update: GEORGE - programming language (List of PL)

Observație. Din cauza faptului că au apărut târziu scrieri despre viața sa, în unele surse actuale, unele informații despre Sfântul Gheorghe apar eronat.

În calendarul popular și în tradiția creștină (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, anglicană, luterană, armeană, cultul copt-Egipt, bisericile vechi orientale), Saint-George (n. 272? - d. 23 aprilie 303) - din greacă Gheorghios «agricultor» (etimologia numelui vine din greacă "geos", adică pământ și "orge" a semăna, a cultiva), este o divinitate tânără, hipomorfă, purtată în spate de un cal alb. În egală măsură, el este și o divinitate pastorală, de origine indo-europeană, ziua sa de celebrare-23 aprilie (anul 303, când a fost decapitat, în Nicomedia - azi Izmit, din Anatolia, Turcia, de către împăratul roman Diocleţian), fiind considerată a fi momentul de început al anului pastoral. Se crede că numele Gheorghe provine dintr-un nume mult mai vechi, Gherga.
Sfântul Gheorghe este reprezentat călare, îmbrăcat în haine de voivod şi care ucide cu o suliţă un balaur (care reprezintă politeismul, păgânismul). Uciderea balaurului semnifică victoria creştinismului asupra păgânismului, fiind numit și purtătorul de biruință. Pe icoane mai apare o tânără în haine domneşti, Alexandra, soţia împăratului roman Diocleţian (284-305), născut la Salona (anul 244), mort la Split (anul 312) - azi în Croaţia, ce conducea armata după model persan. Alexandra, soția împăratului roman Diocleţian, din cauza ca s-a convertit la creștinism, influențată de minunile Sf. Gheorghe, Dioclețian a poruncit să li se taie capetele, atât ei cât și Sf. Gheorghe. Ea simbolizează tânăra biserică creștină.

Viața și biruințele sale

Conform unor scrieri, se crede că Sfântul Gheorghe ar fi trait între perioada n. 275/280–d. 23 aprilie 303. S-a născut în Lydda (azi Lod, la 15 km. de Tel Aviv) din Palestina. Tatăl său, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, iar mama sa Policronia era de neam palestinian, unii spun Theognosta, fiica lui Dionisie, conducătorul cetăţii Diospolis / Lydda, acum Lod în Israel. Tatăl (cel mai bun strateg al Imperiului Roman) avea rangul de conducător al trupelor armatei romane dislocate în provincia Cappadocia (Capadochia), o regiune istorică din Turcia (Anatolia Centrală), din Asia Mica. Strămoşii Sfântului Gheorghe au fost creştini din timpul lui Iisus: George a fost numit aşa după străbunicul lui din Capadochia. Bunicul său Ioan a fost guvernatorul Capadochiei iar tatăl său Geronzio/Anastasius a fost guvernatorul regiunii vecine Nordice, Melitene / Malaţia. De mic, a rămas orfan după tată. Tatăl său -născut în anul 257, a murit când avea 36 de ani, lăsând o văduvă şi 3 copii: George de 10 ani şi surorile lui, Kasia de 6 ani, respectiv Mathrona de 2 ani. Familia lui Gheorghe a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305), mai întâi în Cappadocia și apoi în Palestina. Aici s-a mutat împreună cu mama sa, care avea multă avere în Cezareea Palestinei. Devenind un tânăr curajos și cu credință creștină, s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele.

S-a înrolat în armata romană, parcurgând ierarhia militară, până devine general. Cel ce a devenit Sfântul Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. De asemenea, acesta a atras pe mulți spre credința în Hristos. Între miile de convertiți la creștinism a determinat-o şi pe împărăteasa Alexandra, soţia împăratului roman Diocleţian, s-o facă, prin intermediul discipolilor slujitori creştinați ai ei Apolo, Codrat şi Isachie. În urma unui vis, în anul 302, împăratul Diocleţian decide să pornească o mare prigoană împotriva celor ce îmbrățișau credința creștină. Dioclețian emite un decret (au urmat alte trei edicte de persecuție în următorii doi ani) conform căruia fiecare soldat creștin trebuie arestat și obligat să ofere sacrificii și rugăciuni zeilor păgâni ai Romei Antice. Aflând de gestul împăratului, Gheorghe hotărește că acesta este momentul potrivit mântuirii prin jertfa sa mucenicească. A doua zi, Gheorghe împarte săracilor toate lucrurile sale (aurul, argintul și hainele scumpe) și își eliberează toți sclavii, dând ordin ca toate pământurile, casele și averile din Palestina să fie împărțite oamenilor nevoiași.

În ziua în care împăratul Dioclețian și-a chemat generalii în fața armatelor pentru a oficia slujbele și jertfele dedicate zeilor păgâni, Gheorghe a ieșit primul în față, declarând că este un creștin adevărat și nu va renunța sub nicio formă la credința sa în Iisus Hristos Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu. Dioclețian a fost șocat de surpriza provocată de cel mai bun general din armata Imperiului Roman. De asemenea, șocul a fost mare și pentru restul nobililor și generalilor romani prezenți în acel moment istoric. Împăratul îi spune generalului cât de mult îl prețuiește, îndemnându-l să-l renege pe Hristos și să dea jertfa zeilor păgâni, promițându-i în schimb, pământuri, sume de bani, sclavi și avansări în funcție. În fața acestor tentații materiale, Sfântul Gheorghe l-a privit direct în ochi și i-a spus că împărăția din prezent este deșartă, nestatornică și curând pieritoare, iar toate câte se află în ea sunt trecătoare și curând pieritoare. A încheiat întărind cuvântul său că, nimic dintre cele lumești nu-l va face să se răzgândească.

Inițial, împăratul Dioclețian nu voia să-l condamne pe Gheorghe, deoarece s-ar fi lipsit de un comandant militar extrem de capabil. Turbat de furie, Dioclețian l-a aruncat în închisoare, condamnându-l la chinuri și torturi: l-au bătut cu bice din vână de bou, i-au zdrobit trupul cu un bolovan, l-au străpuns cu o suliță, l-au aruncat de viu într-o groapă cu var nestins, i-au dat să bea o cantitate de otravă care ar fi omorât zeci de oameni, i-au așezat pietre de moară pe piept, astfel încât să nu mai poată respira, l-au încălțat cu niște sandale din fier care aveau cuie mari și ascuțite în tălpi, care i-au străpuns tălpile, l-au bătut cu bastoanele până i-au sfărâmat oasele. În zadar. Noaptea îl aruncau în temniță cu trupul desfigurat de răni, dar duhul său se întărea și toată noaptea se ruga și îl lăuda pe Dumnezeu. Noaptea venea un înger care-i vindeca toate rănile, iar dimineața Sfântul ieșea nevătămat din temniță, spre mirarea paznicilor și torționarilor săi, și spre furia lui Dioclețian.

Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând că Sfântul Gheorghe a înviat un mort, s-a convertit la creștinism. În urma acestei mărturisiri făcută de soția sa, Dioclețian a poruncit să li se taie capetele, atât Sfântului, cât și împărătesei Alexandra. Disperat și alarmat de faptul ca oamenii vorbeau despre minunile Sfântului, mulți cetățeni ai Nicomediei îmbrățișând creștinismul, Dioclețian a poruncit ca Gheorghe și împărăteasa Alexandra să fie duși, în taină, în afara cetății și decapitați. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, și-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe și-a plecat capul sub sabie, în ziua de 23 aprilie, anul 303.

Martirizarea și cinstirea lui

Evocarea Sfântului Gheorghe nu poate fi completă fără a povesti uciderea balaurului petrecută după moartea sfântului. Conform legendei, lângă cetatea Selente din Palestina exista un demon care luase forma unui balaur și cerea jertfa oamenilor pentru a-i lăsa să ia apa din râul care curgea în apropiere. Dacă la început, cerea ca jertfă oi și capre, pe măsura trecerii timpului, balaurul s-a lăcomit și a început să pretindă oameni. Oamenii speriați au tras victimele la sorți, iar într-o zi a căzut chiar fata regelui. Rugăciunile fetei și ale tatălui ei către războinicul-sfânt din Cappadocia au fost ascultate, iar Sfântul Gheorghe și-a făcut apariția călare și a ucis balaurul. În realitate crocodilii erau foarte numeroși în Delta Nilului din marginea Alexandriei, capitala Egiptului. Un aspect interesant este reținut de iconografia ortodoxă în care Sfântul Gheorghe este reprezentat înarmat cu o suliță nefiresc de subțire și firavă, pentru a ne arăta că Binele înfrânge ușor Răul, dacă există credință în Hristos.

Moaştele sale au fost risipite, mai târziu, la biserica Sfântul Gheorghe din Lod (imaginea alăturată), la 15 km de Tel Aviv, Israel-între care o bucată a craniului se află azi în Mănăstirea bănățeană Sângeorge din Birda, județul Timiș / construită de Iovan Brancovici, despotul Sârbilor, în anul 1485 (transfer făcut pentru ascundere de musulmani). Uneltele cu care a fost torturat Gheorghe au fost ținute de copţi în Egipt. O verișoară după tată a Sfântului Gheorghe, cunoscută drept Sfânta Nina (296 - 340), a creştinat începând, din anul 319, Iberia caucaziană - de atunci, țara preluându-şi numele de Georgia.

În conștiinţa populară, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. O cruce roșie pe fond alb este simbolul acestui Sfânt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate. Crucea sa stă la originea însemnului heraldic al Ierusalimului și Georgiei, fiind însoțită de 4 cruci mai mici simbolizând cu totul cele 5 râni ale Mântuitorului. Acest însemn a fost purtat pentru prima data de prinții georgieni creștinați, urmați de templierul Godefroi de Boullion, întemeietorul regatului Ierusalimului. Ca simbol puternic, crucea sa constituie steagul Angliei. Sfântul Gheorghe este patronul Etiopiei, Maltei, Palestinei, Rusiei, Portugaliei, Greciei, Muntenegrului, Serbiei, etc. Este considerat patron al multor țări, regiuni și orașe. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române (de pe vremea lui Ștefan cel Mare) și al Banatului. Ziua de 6 Mai, după calendarul iulian (stil vechi creștin), este consacrată de sârbi Sfântului Gheorghe: sărbătoarea rodniciei, a bucuriei, a sănătății, a căsătoriei tinerilor.
  “Lanțul făcător de minuni al Sf. Gheorghe” și placa "St. George. Patron Saint of England".
În orașul Diospolis/Lydda, azi Lod-unde s-a născut Sfântul Gheorghe (la 15 km. de Tel Aviv, din Israel, se află construită biserica Sfântul Gheorghe (ce adapostește moaștele Sf. Gheorghe din Lod), unde la subsol se află mormântul lui, iar în biserică se află “lanțul făcător de minuni al Sf. Gheorghe”. Mulți pelerini în țara sfântă vizitează această biserică.

23 aprilie - Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români, care poartă numele de Gheorghe, Gheorghiţă, Georgiana, George sau Georgeta şi alte nume derivate îşi șerbează ziua numeluila această dată.

REFERINȚE.
  1. http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie23.htm
  2. http://calendarulortodox.ro/sfinti/sfantul-mare-mucenic-gheorghe/
  3. http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta
  4. http://origineagherga.blogspot.ro/2011/09/sfantul-gheorghe.html 
  5. http://ioanaturcu.blogspot.ro/2015/05/israel.html

Pelerinaj 2-4 iulie 2017, www.pelerinaj.ro (Video):

Despre Israel și Palestina (pamântul tuturor religiilor)
  • Anul 1917 – 87,5% arabi, 2,5% israelieni;
  • Anul 1947 - 44% arabi, 56% israelieni;
  • Anul 1948 – războiul din Palestina și Declarația de independență a statului Israel (15 mai 1948), 750.000 de palestinieni au fost supuși epurării etnice; 
  • Anul 1967 - războiul de 6 zile (iunie 1967), Israelul este atacat cu o repeziciune foarte mare din toate părțile de mai multe Națiuni Arabe; Israelul câștigă războiul și salvează Ierusalimul; 22% arabi, 78% israelieni;
  • Anul 1969 - 10 decembrie 1969 – ONU recunoaște existența „poporului palestinian“;
  • Perioada 1995-2017 - 13% arabi, 87% israelieni; astăzi, refugiații palestinieni și descendenții acestora numără peste 7 mil. de persoane; au fost împrăștiați în lumea întreagă, cei mai mulți în Iordania, Liban, Cisiordania (West Bank) și Fâșia Gaza. Un milion de palestinieni au fost strămutați intern în Israel.

No comments: