În anul 2012, după 10 ani de activităţi complexe şi diverse în cadrul proiectului educaţional CNIV: prin parcurgerea unor etape, lucrul în echipe şi prin activităţi colaborative, produsele de e-Learning şi Software educaţional înglobează nu numai experienţa specialiştilor în informatică şi IT, dar mai ales scenarii didactice şi pedagogice destinate procesului de învăţare în beneficiul elevilor şi studenţilor.
La ediţia aniversară de la Braşov, în prezidiul Conferinţei au participat:
Prof. dr. Marin Marin, Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din Braşov, Conf. Dr. Marin Vlada, coordonatorul proiectelor CNIV şi ICVL de la Universitatea din Bucureşti, Prof. Radu Jugureanu, Director AeL eContent, Siveco România, Prof. dr. Ion Roceanu, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”, Prof. Dr. Grigore Albeanu, co-preşedinte ICVL, Conf. Dr. Adrian Adăscăliţei, Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” din Iaşi şi Conf. Dr. Marius Păun, Dir. Departament al Facultăţii de Matematică şi Informatică din Braşov.
La deschiderea în plen a evenimentelor a participat şi a luat cuvântul Prof. dr. Vasile Preda, de la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti, Decan în perioada 2000-2004, când s-a desfăşurat CNIV 2003, prima ediţie a Conferinţei Naţionale de Învăţământ Virtual. Amimtim faptul că prima ediţie CNIV s-a desfăşurat la Facultatea de Matematică şi Informatică din Bucureşti în colaborare cu Facultate de Chimie a Universităţii din Bucureşti.
Succesul de care se bucură CNIV se datorează faptului că proiectul CNIV se adresează în egală măsură atăt elevilor, căt şi profesorilor, prin toate demersurile educaţionale demonstrând că: ELEVII şi STUDENŢII trebuie să fie participanţi activi la propriul lor proces de învăţare; TEHNOLOGIA este un mediator al unei educaţii de calitate; iar CALCULATORUL este un mijloc de formare a unei noi viziuni asupra educaţiei, cercetării şi inovării. Proiectul CNIV a demonstrat că aceste deziderate sunt valide în contextul implicării şi colaborării dintre mediul universitar, mediul preuniversitar şi mediul IT.
Ref.: www.topub.unibuc.ro, http://www.agora.ro/ , http://eduvision.ro/ , http://www.elearning.ro/
http://sites.google.com/site/marinvlada/ | http://www.ad-astra.ro/marinvlada | Projects: c3.cniv.ro, c3.icvl.eu | M.Vlada, Facebook, Twitter, icvl4all | http://unibuc.academia.edu/MarinVlada | New Technologies in Education and Research (2010) ISBN 978-3-8433-6391-4 | www.elearning.ro
Thinking, knowledge, life, and the pursuit of happiness - all that matters. Microsoft Academic Search | FORMULAR Feedback
Do not forget to be creative! This is an option and a way to happiness. https://picasaweb.google.com/marinvlada/
Thinking, knowledge, life, and the pursuit of happiness - all that matters. Microsoft Academic Search | FORMULAR Feedback
Do not forget to be creative! This is an option and a way to happiness. https://picasaweb.google.com/marinvlada/
Tuesday, November 6, 2012
10 ani de CNIV
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment