Cu adâncă recunoștință față de întreaga viață a tatălui său – membru post-mortem al Academiei Române (din anul 1990), ce a fost prea mult nedreptățit în timpul vieții și, care s-a luptat îndârjit pentru recunoașterea creației sale, ing. Ștefan Odobleja jr. și-a propus: să publice integral opera savantului; să organizeze dezbateri, simpozioane, congrese pe teme de teorie cibernetică odoblejiană, socio-psihologie, medicină, gândire umană-creierul informațional, literatură etc.; să restaureze Casa memoorială „Ștefan Odobleja” din comuna Livezile, județul Mehedinți; să înființeze o Universitate de vară după concepția savantului; să organizeze și să sprijine organizarea de cursuri de perfecționare a specialiștilor în țară și în străinătate; editarea unor publicații, materiale documentare de specialitate, precum și de a efectua schimburi de publicații cu asociații similare din țară și străinătate; copierea fondului „Ștefan Odobleja” din Arhivele Statului și sortat pe discipline; etc.
-
"Noi încercăm să conştientizăm şi să ţinem atenţia vie a celor interesaţi de filozofie, de logică şi de informatică. De fapt, informatica e deja perimată pentru ce se cercetează la nivel mondial. Aţi văzut că se fac roboţi, maşini care iau singure decizii, lucru pe care şi Odobleja îl preconiza în anul 1938. De altfel, în 1938 a făcut şi o analiză a economiei liberale şi a economiei socialiste şi acolo a avut o previziune că socialismul se va prăbuşi. Din acest motiv a ţinut cartea ascunsă; înainte pentru o carte de Goga sau Vasile Militaru făceai opt ani de puşcărie, eu cred că a lui în care prevedea prăbuşirea sistemului, cred că lua dublu”, ing. Ştefan Odobleja jr., la Simpozionul internaţional în memoria savantului dr. Ştefan Odobleja, Drobeta-Turnu Severin, CISO 2015.
-
“În anul 1938 Odobleja vorbește despre creierul informațional. În opinia sa, organismul uman trebuie privit ca un tot hiperintegrat, în care creierul este cea mai performantă parte a ființelor din univers. Creierul face gândirea gândirii, adică este depozitarul conștiinței. Iată de ce s-a referit Ștefan Odobleja la creier când a scris “Psihologia consonantistăˮ, aici aflându-se foarte multe mecanisme circulare (cibernetice), permițând acestui organ ca, plecând de la o lume, să construiască o altă lume.” prof. dr. Adrian Restian.
-
“Dacă numai matematicienii au stilul prezentării lucrărilor științifice prin precizare de “Definiții“, găsim acest stil și la dr. Ștefan Odobleja, el nefiind matematician, ci medic ce s-a ocupat de studiul și cercetarea proceselor din corpul uman coordonate de creier (mintea omului). Din punctul de vedere al Psihologiei, dr. Odobleja a arătat că orice cunoștință privind o oarecare problemă (lucru, noțiune, nume, subiect, clasă, lege) poate și trebuie să se încadreze într-una din cele 2 rubrici: Definiție și Diviziune. Fiecare clasă comportă legi. Fiecare teorie comportă aplicații practice. Astfel, a ajuns la definirea celor 9 legi universale, printre ele fiind legea reversibilității / cercului vicios, feed-back” Conf. dr. Marin Vlada, membru titular CRIFST, Academia Românâ (Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii).
- "De asemenea, fiul savantului risipeşte o sintagmă ce, exagerat, a făcut carieră în timp, cum că acesta ar fi trăit şi murit sărac. El subliniază că tatăl său “nu a murit sărac, toată viaţa a fost un om pedant. În ultimii ani ai vieţii a fost un om puternic, dar a primit destule lovituri”. Astăzi manuscrisele sale se află la Arhivele Naţionale din Mehedinţi aşteptând să fie cercetate şi valorificate, s-a publicat ca operă inedită Introducere în logica rezonanţei, s-a tradus în româneşte şi publicat Fonoscopia, se organizează anual Simpozionul internaţional Ştefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent, în satul natal se reconstruieşte Casa memorială ”Ştefan Odobleja“ prin grija Fundaţiei omonime, iar recent, în 2016, ca expresie a interesului nestins pentru opera savantului, au apărut două lucrări în legătură cu aceasta, “Psihosomatica consonantistă” (autor: dr. Nicolae Popescu) şi “Etică şi Cibernetică” (teză de doctorat, autor: Eronim-Celestin Blaj)" . Prof. dr. Tudor Răţoi, director Arhivele Naţionale Mehedinţi, Prefață la cartea Ștefan Odobleja jr., "Destinul unui vizionar - Ștefan Odobleja", Editura Publicitaria, 2017.
Site-ul fundației a fost conceput de conf. dr. Marin Vlada, în colaborare cu ing. Ștefan Odebleja jr. – președintele fundației și avocat Natalia Odobleja – nepoata savantului, cu suport tehnic și designed by Advanced Technology Systems.
No comments:
Post a Comment