Thursday, September 24, 2020

Ștefan Odobleja - documente inedite

Documente inedite privind activitatea savantului Ștefan Odobleja

Anul aceste se aniversează 83 de ani, de la „Cibernetica și legile universale”, Anul 1937 – lansarea „Psihologiei consonantiste”, la IX-E CONGRÈS INTERNATIONAL DE MÉDECINE ET DE PHARMACIE MILITAIRES, BUCAREST, 2-8 JUIN 1937. 

Anul 1937 - IX-E CONGRÈS INTERNATIONAL DE MÉDECINE ET DE PHARMACIE MILITAIRES, BUCAREST, 2-8 JUIN 1937

La acest Congres (al IX-lea Congres Internațional de Medicină și Farmacie Militară, București) Dr. Ștefan Odobleja a prezentat lucrarea științifică „Demonstration de phonoscopie”. Lucrarea a fost primită cu mult interes de Dr. W. S. Bainbridge, șeful delegației americane. Cu acest prilej, Dr. Ștefan Odobleja a distribuit participanților la Congres, un prospect în limba franceză anunțând apariția volumelor „Psychologie consonantiste” (1938-1939), ce vor contribui la apariția unei noi științe: Cibernetica

Imaginea din stânga reprezintă prospectul despre apariția volumelor „Psychologie consonantiste” (publicate în perioada 1938-1939), iar mai jos este textul scris în franceză de Dr. Ștefan Odobleja pe spatele prospectului (document primit de la prof. univ. dr. fiz. Radu Homescu, sept. 2020).

Anul 1975 - THE THIRD INTERNATIONAL COGRES OF CYBERNETICS AND SYSTEMS, BUCHAREST, Romania, August 25-29, 1975 (ASE București)

În anul 1975, la al III-a Congres Internațional de Cibernetică, desfășurat la București (Academia de Studii Economice-ASE) Ștefan Odobleja a prezentat comunicarea „Cibernetica și Psihologia consonantistă”, tipărită în lucrările Congresului (Springer Verlag, 1976). Lucrarea a apărut în Proceedings of Congres (editors J. Rose-UJ and C Bilciu-Romania), Vol. II, section 5 (Communications, Education and Infpormatics), SPRINGER-VERLAG Berlin, Heidelberg, New York.

Anul 1978 - AL IV-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE CIBERNETICA DE LA AMSTERDAM – OLANDA, 21-25 august 1978

Lucrare științifică la al IV-lea Congres Internațional de Cibernetică de la Amsterdam – Olanda (21-25 august 1978), o nouă comunicare „Diversitate și unitate în Cibernetică”, care a fost prezentată de ing. dr. Stelian Bajureanu și obține recunoașterea internațională de precursor al ciberneticii. B.H. Rudall de la University of Wales.

Saturday, September 12, 2020

CISO 2020 - Conferința Internațională "Dr. Ștefan Odobleja"

Fundația „Ștefan Odobleja”
Drobeta-Turnu Severin (https://odobleja.ro/), în colaborare cu Divizia de Istoria Ştiinţei a CRIFST - Academia Română, anunță organizarea Conferinței Internaționale "Ștefan Odobleja" – CISO 2020 (Ediția a XIII-a, Serie nouă) (https://odobleja.ro/conferinte/ciso-curent/), la Drobeta-Turnu Severin, 9-11 octombrie 2020. 
Anul aceste se aniversează 83 de ani, de la „Cibernetica și legile universale”, Anul 1937 – lansarea „Psihologiei consonantiste”, la IX-E CONGRÈS INTERNATIONAL DE MÉDECINE ET DE PHARMACIE MILITAIRES, BUCAREST, 2-8 JUIN 1937. 
La acest Congres (al IX-lea Congres Internațional de Medicină și Farmacie Militară, București) Dr. Ștefan Odobleja a prezentat lucrarea științifică „Demonstration de phonoscopie”. Lucrarea a fost primită cu mult interes de Dr. W. S. Bainbridge, șeful delegației americane. Cu acest prilej, Dr. Ștefan Odobleja a distribuit participanților la Congres, un prospect în limba franceză anunțând apariția volumelor „Psychologie consonantiste” (1938-1939), ce vor contribui la apariția unei noi științe: Cibernetica

ÎNSCRIERILE se vor face până la 1 octombrie 2020, la adresele de e-mail: Nicolae Popescu (npopescu_mf_kt[at]yahoo.com), Daniel Viorel (bergwozzek[at]yahoo.com), Marin Vlada (marinvlada[at]gmail.com), iar lista înscrierilor este la adresa http://www.c3.icvl.eu/2020/ciso2020