Sunday, March 22, 2020

Provocările ca mod de învățare

PROVOCĂRILE SUNT METODE DE ÎNVĂȚARE


"Dacă vrei să înveți ceva nou, atunci trebuie să-ți propui predarea unui curs nou" recomanda Grigore C. Moisil colaboratorilor săi  

Atitudinea de provocare trebuie să ți-o creezi și singur! ("Ai nevoia de provocări" ar spune Solomon Marcus)

Mărturisesc ca în această perioada mi-am amintit de câteva momente din evoluția mea profesională:
  1. după absolvirea Facultății de Matematica, secția informatică, am fost angajat ca programator la CINOR (Centrul de Informatică și Organizare) al municipiului București, unde am elaborat programe în limbajele de programare COBOL și FORTRAN - mai înainte în COBOL, apoi numai în FORTRAN. Deși, în facultate scrisesem 4-5 programe în COBOL, am fost pregătiți la CINOR printr-un curs organizat intern. Fără să-mi neglijez sarcinile de serviciu (activitatea de programator la diverse contracte) mă documentam și învățam diverse despre informatică- încercam să intuiesc ce mai târziu voi avea nevoie-, învățam prin testare, scriere de programe, calcule și rezolvare de probleme de matematica și informatică. Participam și la unele seminarii științifice la Facultate de matematică etc. În acea perioadă am publicat în Gazeta matematică probleme de informatică (începuse să se publice prin anul 1980 - rubrica era coord. de prof. Emil Perjeriu și Paul Radovici-Mărculescu de la CCUB; de aceea, i-am inclus în vol. III - Istoria informaticii românești - http://c3.cniv.ro/?q=2018/iir )
  2. pentru că am lucrat la câteva contracte privind calcule tehnice și de proiectare, la un moment dat am avut o provocare: calculul ariei unui domeniu simplu conex (aria unui domeniu poligonal oarecare); la facultate nu am întâlnit o astfel de problemă, nici la matematică, nici la informatică (era perioada 1981-1983); după o luna de căutari, am început să concep un algoritm la care am lucrat - cred 2 luni, dar, la testare mi-am dat seama că am greșit strategia de calcul. Am renunțat după ce am aflat formula de calcul (din punct de vedere informatit era o banalitate, fiind vorba de un proces de calcul al unei sume de valori) de la prof. Emil Pejeriu de la CCUB ce publicase un articol în Gazeta Matematică - seria A. Astăzi, o astfel de formulă este cunoscută de olimpicii de la informatică: https://www.infoarena.ro/notiuni-de-geometrie-si-aplicatii/arii , https://en.wikipedia.org/wiki/Polygon ; prin această provocare am început să studiez și să mă ocup de domeniul geometriei computaționale, grafica pe calculator, realitatea virtuală.
  3. la angajarea la CCUB - Facultatea de Matematică, în decembrie 1983, domnul prof. Ion Văduva - director adj. al CCUB mi-a dat sarcina să mă ocup de Inteligența artificială (AI) în timp ce îmi voi realiza obligațiile la diverse contracte de cercetare ale CCUB. sau unele activități didactice la orele de informatică. Era prima dată când auzeam de Inteligența artificială (AI). De aceea, în aceea perioadă am participat la unele seminarii de Prolog (limbaj de programare al AI), am început să studiez diverse cărți de AI, să învăț și să testez limbajul Prolog; prin această provocare am început să studiez și să mă ocup de domeniul Inteligenței Artificiale, bazelor de cunoștințe, sistemelor expert etc. Teza de doctorat mi-am susținut-o în domeniul AI. În acea perioada Japonia își propusese prin "Proiectul japonez 1981" ca pană în anul 1990 sa realizeze calculatorul inteligent printr-o finanțare de 35 mil. USD - alegând ca limbaj pentru scrierea de programe, limbajul Prolog. Era o mare provocare.
  4. în perioada 1998-1999 lucram la redactarea cărții "Informatica" ce urma tipărită la Editura Universității din București. Am inclus și capitolul "Sistemul Internet" ce conținea cunoștințe despre rețele de calculatoare, poșta electronică (e-mail), limbajul HTML, motoare de căutare etc. Știu că am scris acest capitol prin învățarea despre această temă, simultan cu testările pe care trebuia să le fac privind utilizarea poștei electronice, documentele HTML, paginile Web etc. Când i-am spus unei colege despre acest capitol, aceasta mi-a ripostat că încă nu e timpul pentru acest capitol, deoarece era doar la început răspândirea tehnologiilor Web. DE atunci, am încercat să fiu la curent cu tot ceea ce apărea în domeniul tehnologiilor Web. Și aceasta era o mare provocare.
  5. în perioada 2000-2002 se discuta mult despre utilizarea calculatorului în educație, în procesul de învățare: tehnologii e-Learning și software educațional. Nu reușeam să înțeleg cum sunt aceste tehnologii și nici nu văzusem lecții de software educațional. De aceea, am participat la diverse seminarii și conferințe. Pentru că voiam să înțeleg și să aplic aceste tehnologii în procesul de predare-învățare, mi-a venit ideea de a încerca să organizez o conferință națională în învățământ virtual (tehnologii e-Learning și software educațional). Atunci, m-am gândit că voi veni și în ajutorul profesorilor, elevilor și studenților pentru a înțelege și utiliza aceste tehnologii. Așa au apărut proiectele de e-Learning CNIV (2003, www.c3.cniv.ro) și ICVL (anul 2006, www.c3.icvl.eu ). A fost o mare provocare.

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.