Enciclopedia digitală “România 1918. Oameni, momente și imagini”, 03 Aprilie 2018
Produs software oferit gratuit românilor, o producție SIVECO România, în parteneriat cu instituții prestigioase de cultură și personalități ale societății românești. Primul proiect al Fundației SIVECO. Enciclopedia este oferită românilor de pretutindeni, ca un memento al celui mai important proiect național: întregirea neamului. Web: http://romania1918.eu/index.html
Centenarul Marii Uniri, RO 2018
Cartea tradițională este statică, textul, imaginile și schemele reprezentate nu pot simula procesele complexe din natură, și de aici, învățarea și cunoașterea sunt greoaie. Școala îi formează pe elevi ca pe niște roboți care să memoreze doar cunoștințe și nu să se formeze cetățeni cu o gândire proprie, prin care să se integreze în societatea ce este într-o continuă schimbare. De aceea a apărut cinematografia, care oferă dinamic o cunoaștere și o reprezentare a evenimentelor, faptelor, trăirilor etc. Din păcate, aceasta s-a direcționat unilateral spre comercial și nu spre educație. Din fericire, după anul 2000 au apărut noile tehnologii oferite de calculator și de metodele pedagogice moderne.
De prea mult timp, cu nerăbdare, elevii așteaptă ca învățarea în școlile din România să fie atractivă și adaptată la facilitățile oferite de noile tehnologii, de calculator și de noile metode pedagogice.
Prin intermediul profesorilor elevii se vor bucura și vor fi încântați când vor descoperi acest lucru în Enciclopedia digitală România 1918, o lucrare unică și primul proiect didactic al Fundației Siveco, în colaborare cu parteneri prestigioși. Cunoscând experiența echipei Siveco-distinse cu premii internaționale valoroase, în elaborarea de lecții interactive și de manuale digitale, m-am așteptat să găsesc în acest ultim produs software –un cadou pentru români, diverse obiecte multimedia care să facă utilă și căutată această lucrare digitală pentru procesul de învățare. Cu nerăbdare și cu o bucurie de copil am parcurs aceste elemente oferite de secțiunile: Alianțe politico-militare, Fronturi și bătălii, Luptele din Dobrogea, Luptele din Brașov și Predeal etc. Românii de toate vârstele vor fi marcați emoțional de trăirile izvorâte din cele prezentate în capitolele Frontul de acasă, România întregită și Locuri ale memoriei. După vizionarea acestei Enciclopedii mulți elevi și oameni maturi vor îndrăgi și mai mult Istoria, și de ce nu vor deveni mai patrioți. Și parcă nu era de ajuns, sunt oferite două jocuri: Bătălia cu tancuri de la Villars-Bretonneux (Franța, 24-25 aprile 1918) și Aviația militară în Bătălia de pe Râul Somme (1916). Felicitări echipei de elaborare care a implementat ideile domnilor prof. mat. Radu Jugureanu și mat. Emil Dragomirescu, precum și domnului informatician Florin Ilia, președintele Siveco.
No comments:
Post a Comment
Note: Only a member of this blog may post a comment.